EXCLUSIV VIDEO | Eric Maximmilian Niță, campionul care la 14 ani domină tenisul românesc, are o nouă țintă: Wimbledon. Cu ce preț?

Publicat: 18/02/2023, 12:30
Actualizat: 18/02/2023, 12:31

De cinci ori campion național al sportului alb și câștigător al multor turnee de top din străinătate, Eric Maximmilian Niță este, la doar 14 ani, un adevărat luptător, după cum o spune chiar antrenorul lui. A dat piept cu ceea ce înseamnă presiunea meciurilor de tenis încă de la vârsta de 8 ani, convins fiind că va ajunge în vârful clasamentelor. De atunci au trecut 6 ani, în care Eric are un palmares fabulos: peste 400 de victorii în mai bine 500 de partide disputate. Acum, noua lui țintă este Wimbledon.

Eric face parte dintr-o familie pentru care tenisul de câmp a fost și este un mod de viață. Atât bunicul său, Florin Niță, cât și tatăl său, Ștefan Niță, au făcut performanță în tenis. Ulterior, ei au dezvoltat o academie în localitatea Găgeni, la aproximativ 10 kilometri de Ploiești, în cadrul căreia își găsesc locul atât cei care doresc să urmeze drumul performanței, cât și cei care vor doar să se dezvolte armonios, învățând un sport elegant.

Pentru Eric, terenul de tenis a fost mereu o a doua casă. Dar niciun început nu este ușor, iar drumul către performanță este extrem de anevoios. Este nevoie de foarte multă muncă, de foarte mult talent și nu în ultimul rând de foarte mulți bani, după cum povestește chiar tatăl lui, care îi este și antrenor.

Eric povestește cu emoție că la vârsta de doar doi ani a lovit singur prima lui minge peste fileu. Nu își mai amintește foarte bine momentul, însă părinții și bunicii lui au avut grijă să-i povestească în detaliu cum, din proprie inițiativă, a luat racheta și câteva mingi și a început să le lovească peste fileu.

Am lovit prima mea minge peste fileu la doi ani, singur, singurel, fără nimeni lângă mine. M-am dus pe teren, mama m-a ajutat să îmi trag un coș de mingi și eu singur am început să fac lovitura de dreapta peste fileu. Mi-au povestit mama și tata. Am rămas și eu șocat”, a povestit Eric, în exclusivitate pentru Gândul.

Acela a fost momentul în care, atât tatăl, cât și bunicul său și-au dat seama că Eric va face performanță în tenisul de câmp. Și nu s-au înșelat. Drumul însă, de abia începea.

Niciodată nu o să mai pierd în primul tur”

La doar 8 ani, a intrat prima oară în competiții, iar primul turneu pe care l-a jucat avea să îi arate o realitate dură pentru un copil de vârsta lui. Atunci a învățat prima dată lecția eșecului, însă nu s-a lăsat.

Din acel moment, fiecare zi din viața lui Eric este o lupta continuă care îl aduce din ce în ce mai aproape de visul lui: locul 1 în clasamentul ATP (Association of Tennis Professionals – asociația ce reunește cei mai buni jucători profesioniști de tenis) și titlurile celor mai importante turnee de Grand Slam.

„La vârsta de 7 ani jumate, Eric era gata de turnee. Țin minte, în primul meci, a jucat cu un băiat bun de tot din București, a pierdut meciul 6-4, 6-4, cu favoritul numărul 1. Băiatul ăla era cu 2 ani mai mare ca el. Într-adevăr, a plâns și după meci m-a întrebat dacă îl mai duc la turneu. I-am spus: «Normal, ești de abia la început, e primul tău meci, ai tot timpul din lume».

S-a dus în camera lui când am ajuns acasă, și-a închis ușa și m-am dus să îl văd. Era lungit pe spate și îi curgeau lacrimile. M-am uitat la el și l-am întrebat: «De ce plângi?». Și mi-a spus: «Niciodată, eu nu o să mai pierd primul tur». Și ghici ce a urmat? Sfert de finală la următorul turneu și apoi trei turnee câștigate la rând”, a povestit cu emoție tatăl lui Eric.

Odată ce victoriile au început să se adune, a crescut și nevoia lui Eric de a se antrena mai mult și mai bine. Deja nu mai era suficient să se antreneze la clubul de tenis al familiei sale. Avea nevoie să experimenteze suprafețe noi de joc, să participe la cât mai multe competiții, nu doar în țară, ci și în străinătate, să facă fitness, recuperare prin gimnastică medicală și masaj, să se pregătească mental cu un psiholog și multe altele.

Primul titlu de campion național l-a ridicat deasupra capului la vârsta de 10 ani. Din acel moment, a fost de neînvins și a mai cucerit încă patru trofee de campion al României. Dar, odată cu victoriile adunate, programul lui Eric a devenit tot mai aglomerat. Eforturile financiare ale familiei sale au crescut direct proporțional cu nevoia lui de a se dezvolta ca sportiv.

“Circuitul de A din România (n.r. cel mai bine cotat turneu), cu cazare și transport, te costă în jur de 2.500 de lei, asta dacă ajungi până în finală, cu 7-10 zile de cazare la Brașov, de exemplu. Un turneu în străinătate ajunge la 3.000 de euro, 3.500 de euro, cu avionul și 2.500-2.800 euro minimum, cu mașina.

În România, investițiile sunt minime. Am avut un ușor sprijin de la Consiliul Județean Prahova, am avut un ușor sprijin de la Primărie, dar nicidecum să acopere sumele. Și atunci, suntem pe cont propriu. Ne bazăm doar pe prieteni, care ne mai dau din când în când ușoare sponsorizări și în rest suntem doar noi cu noi și cu sacrificiile pe care le facem pentru el”, a povestit Ștefan Niță, tatăl lui Eric.

Drumul de la campion național la competițiile ATP costă 400.000 de euro

La nivel național, Eric Niță și-a atins obiectivul. A ajuns cel mai bun jucător de tenis de câmp la categoria lui de vârstă. De doi ani, a început să joace și turnee internaționale, acumulând și acolo numeroase victorii.

Următorul său obiectiv este clasamentul ATP, dar pentru a ajunge acolo, are nevoie de 400.000 de euro, sumă greu de obținut pentru familia lui.

„Ar trebui 400.000 de euro! La ora actuală, în calendarul competițional Tennis Europe pentru anul acesta, trebuie să acoperim între 42.000 și 50.000 de euro. Scoate-i de unde n-ai! Și suma asta reprezintă doar turneele, nu pregătirea, nu refacerea, nu consumul.

Sunt deja jucători în lume, din generația lui, cu care noi ne batem și au aproape 150.000-200.000 de euro buget pe an. Se investește în acei copii și noi ne batem cu ei”, a spus tatăl lui Eric.

Pe lângă faptul că în România este foarte greu să faci rost de acești bani, nici condițiile de antrenament nu sunt prea bune. Eric este nevoit să se deplaseze atât la București, cât și la Ploiești de 3-4 ori pe săptămână, ca să se antreneze pe terenuri mai bune și să facă pregătire fizică de specialitate. Pierde zilnic minimum 4 ore pe drum, ca să joace doar 2 ore de tenis pe un teren similar cu cel de la US Open sau Australian Open.

“Programul lui Eric zilnic este așa: ne trezim de la 7:00, plecăm la 8:00 de acasă, ajungem, dacă nu e trafic, la ora 9:30, își face încălzirea specifică, de la 10:00 la 12:00 joacă – e puțin 2 ore pentru un jucător de nivelul lui, e egal cu zero –, de la ora 12:00 își face răcirea, apoi plecăm spre casă. Ajungem în vreo 2 ore, deci 14:30 – 15:00 ajungem acasă, stă o oră, după care urcăm iar în mașină să mergem la pregătire fizică, în Ploiești. Doarme în mașină, mănâncă în mașină, ajunge acasă, stă o oră, se schimbă, hai iar la pregătire fizică. Ajunge acasă pe la 8 seara. Iar a doua zi o ia de la capăt”, a explicat tatăl și antrenorul lui.

Programul lui Eric ar putea să fie mult mai ușor de gestionat dacă ar avea la dispoziție un loc în care să facă atât antrenamentele de tenis, cât și cele de fitness. Astfel ar salva nu doar timp, ci și bani. Reprezentanții unui club de tenis din Italia, care oferă toate aceste facilități, l-au remarcat pe Eric și ar putea să-i ofere susținerea financiară și logistică de care ar avea nevoie.

„Pe 19 februarie, plec în Italia să mă antrenez. Ei îmi dau antrenamente gratis, mă ajută și este posibil ca managerul de acolo să mă susțină financiar în turnee”, a explicat Eric Niță.

Credeam că o să fiu apreciat, respectat și iubit. Realitatea: oftică, răutate, gelozie și ură

Atât Ștefan, cât și Eric au explicat că realitatea din competițiile de tenis este una dură, iar pentru a-i face față, trebuie să fii foarte pregătit psihic. În urmă cu un an de zile, Eric a trecut printr-o experiență dură în Muntenegru, pe care o descrie ca fiind una dintre cele mai dificile de care a avut parte.

„Am avut foarte multă lume împotriva mea și a tatălui meu, și de pe margine, și în teren. Terenurile aveau foarte multe gropi, nu făceau tușa de linie. De fiecare dată când jucam cu un sârb sau cu un muntenegrean, era arbitrul contra mea, erau 50 de spectatori contra mea și a tatălui meu, chiar l-au și amenințat pe tata. Văzând aceste lucruri, m-am ambiționat foarte tare și am reușit să câștig”, a povestit Eric.

Ștefan, tatăl și antrenorul lui Eric, povestește cu regret că rezultatele fiului său i-au adus mai degrabă invidie, decât susținere și apreciere. S-a bucurat să afle că Eric ar putea primi o susținere financiară importantă în Italia, dar l-a întristat faptul că nu poate primi același suport în România.

Eu nu am știut ce înseamnă să îl ai pe cel mai bun în România. Credeam că o să fiu apreciat, respectat și iubit. Realitatea – oftică, răutate, gelozie și ură. Și atunci, copilul meu se bătea cu două persoane, se bătea cu adversarii din exterior (n.r. părinții altor copii), agresivi și cu adversarii din interior (n.r. ceilalți jucători). Și mi-am dat seama că e prea mult stres pentru un copil așa mic, așa că am stabilit: nu mai joci în România!”, a spus Ștefan Niță cu regret.

În ciuda greutăților cu care se confruntă, Eric și familia lui nu își pierd speranța și continuă drumul către performanță, crezând cu tărie că șansa lui Eric este pusă undeva deoparte.

Obiectivul lui Eric este ca la 18 ani să intre în competițiile ATP, să joace la cele mai importante turnee de Grand Slam și, de ce nu, să câștige Wimbledon.

„Un om sau o firmă care poate susține un buget de 50.000 de euro pe an, poate pentru ei nu e așa mult, cum e pentru noi. Noi sperăm să fie văzut de multă lume. Este un copil care își dedică viața în totalitate, și el, și familia lui, pentru ca el să aibă o reușită. El este născut să fie campion”, a conchis Ștefan Niță.

Profilul unui campion

Eric Niță are, la doar 14 ani, 400 de meciuri câștigate din 500 disputate și 5 titluri de campion național, obținute în 2019 (simplu și dublu), 2021 (simplu), 2022 (simplu) și 2023 (simplu).

Palmares național:

2019 – Categoria Under 10 FRT:

  • 40 de competiții câștigate
  • locul 1 național în clasamentul Federației Române de Tenis
  • campion național la simplu (sub 10 ani)
  • campion național la dublu (sub 10 ani)

2021 – Categoria Under 12 FRT:

  • 30 de competiții câștigate
  • locul 1 în Lotul Național al României
  • locul 1 național în clasamentul FRT
  • câștigător la Selecția Națională de Iarnă FRT U12
  • câștigător la Selecția Națională de Vară FRT U12
  • campion național la simplu (sub 12 ani)

2022 – Categoria Under 14 FRT:

  • Trofeul Brăila – câștigător la simplu
  • Trofeul Stalex – câștigător la simplu
  • Cupa Elite Pantelimon – câștigător la simplu
  • Cupa 1 Iunie – câștigător la simplu
  • campion național la simplu (sub 14 ani)

2023 – Categoria Under 14 FRT

  • Campion Național la simplu (sub 14 ani)

Palmares internațional

2019 – Categoria Under 11

  • Base Global Junior Tour Germania – câștigător
  • Mouratoglou Global Junior Tour – câștigător
  • Rafa Nadal Global Junior Tour – câștigător
  • premiat cu titlul de “Cel Mai Bun Jucător din Lume” la Categoria Under11 – Organizația Modială World Global Junior Tour

2021 – Tenis Europe

  • TE U12 Cipru – câștigător la simplu
  • Barchen CUP Germania – finalist la dublu
  • Diamon CUP București – câștigător la simplu
  • Soul CUP Turcia – câștigător la simplu și la dublu

2022 – Tenis Europe

  • Pszczyna Cup Polonia – câștigător la dublu
  • Bavarian Open Germania – finalist la dublu
  • Montenegro CUP – câștigător la simplu și la dublu
  • TEU 14 Cipru – finalist la dublu
  • Biotehnos CUP Moldova – finalist la simplu și câștigător la dublu

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...